Jurnal de lectură

Ioana Pârvulescu - Întoarcere în Bucureştiul interbelic

Am redescoperit plăcerea de a citi! Mai contează dacă am citit dintr-o mativaţie interioară sau exterioară? Cartea Ioanei Pârvulescu-Întoarcere în Bucureştiul interbelic, m-a făcut să realizez cât de minunat e să citeşti, ai impresia că rutina dispare, că timpul se dilată , iar cartea pe care o citesc acum este ca o breşă spre o altă lume. Ioana Pârvulescu a declanşat o adevărată maşină a timpului şi nu care călătoreşte spre viitor ca în romanele SF, ci în trecut, un trecut nu foarte îndepărtat de noi, dar totuşi, fascinant.

Pagină cu pagină mă cufund tot mai mult într-o lume necunoscută care mă fascinează. Întoarcerea în Bucureştiul interbelic îmi pare că este o înlănţuire de deznodământuri pentru că pe fiecare pagină se întâmplă ceva interesant, care te incită, te face curios să citeşti mai departe şi astfel nu te mai desprinzi de carte ore în şir. În Bucureştiul interbelic "lumea pare teatru şi tetrul viaţă", este oraşul "tuturor posibilităţilor" şi "locul unde s-a întâmplat totul".

Ziare, statistici, jurnale - detaliul este cel care face spectacol. Bucureştiul interbelic e tumult, tensiune, emoţie; e dragoste, pasiuni, conflicte; rutină şi inedit; roman, tragedie şi comedie, e toate deodată.

Politică, sport, bani, literatură şi literaţi, vacanţă şi dragoste, aceasta e cartea în care le găseşti pe toate îmbinate armonios, într-o frumoasă poveste de ieri, în care "societatea românească seamănă cu politicianul (sau îndrăgostitul) refuzat: când nu e în tranziţie e în criză" şi "nimic nu e mai urgent decât dragostea"; omul interbelic "trăieşte într-o lume pe dos" şi "trebuie să se adapteze vremurilor". Bucureştiul interbelic seamană cu Bucireştiul de azi "La întoarcerea acasă, şoselele se umplu din nou, se merge uneori bară la bară ", însă, spre deosebire de bucureşteanul secolului al XXI-lea, "bucureştenii iau cu asalt sălile de cinema".

Întoarcerea în Bucureştiul interbelic înseamnă şi o incursiune în viaţa literaţilor, care devine foarte captivantă; după ce ai citit Rebreanu sau Sebastian este cu totul altceva să-i cunoşi ca oameni în primul rând, pentru că "între concurenţa dintre viaţă şi carte, biografia învinge. Iată cum sună o declaraţie dintr-o scrisoare de-a lui Rebreanu:"te iubesc pentru că te iubesc şi nimic mai mult; te iubesc numai pentru că te iubesc; aci începe iubirea. Îţi mulţumesc din suflet că te iubesc". Povestea ddesăvârşită este cea trăită, pe când în cea povestită poţi descoperi destule dizarmonii".

După câteva asemenea pagini ai impresia că trăieşti. Îl cunoşti pe Rebreanu, îţi plac ironiile papagalului Coco(Tudor Arghezi), te întâlneşti în Cişmigiu cu Eliade şi discuţi cu Lovinescu noile apariţii editoriale, eşti confidentul lui Mihail Sebastian sau al lui G. Călinescu; cunoşti preţul la pălării şi faci plajă la Balcic. Devii, pagină cu pagină, bucureştean, simţi parfumul Bucureştilor şi vezi detaliile aşa cum nu le vei găsi în nici o pagină de istorie.

Savurează, gustul unei alte vieţi!

Influenţa presei asupra adolescenţilor

Cristian Tudor Popescu La Iaşi

Get your own Slide Show!



Unul dintre cei mai importanţi lideri de opinie din România, reputatul ziarist, Cristian Tudor Popescu a fost invitat de către organizatorii Festivalului Studenţiada, să participe la o întâlnire cu tinerii ieşeni, pe tema Presa: informare sau manipulare?

Întâlnirea a reprezentat, pentru noi, o reală ocazie de a vorbi despre presă, despre lumea în care trăim cu cineva care cunoaşte sistemul din interior, cu unul dintre puţinii jurnalişti care mai fac presă adevărată în România.

Realitatea doare, însă presa, dintr-un mijloc de informare s-a transformat într-un instrument de manipulare. Ceea ce ar trebui să fie a patra putere în stat, a devenit, în prezent un mijloc de deformare, un instruent politic. După cum bine ştim, se poate vorbi despre presă românească abia din 1990, Cristian Tudor Popescu vede evoluţia acesteia în două etape: anii '90 care sunt consideraţi "perioada romantică a presei româneşti" şi ceea ce se întâmplă după anul 2000, când presa românească a devenit o "marfă", "presă de tip consumerist" controlată de oameni politici, de magnaţi economici care nu urmăresc doar câştigul material dar şi manipularea opiniei publice într-o direcţie sau alta. Presa, televiziunea, în special, are o forţă (de)formatoare de neimaginat pentru că ea prezintă nu oameni, ci imagini, tipare după cum afirmă C.T.Popescu "televiziunea te sileşte să te supui unei imagini despre tine, care de cele mai multe ori nu corespunde cu eu - cel real". Influenţa este foarte mare, pentru că de câte ori nu transformăm noio figură de la televizor într-un model, neştiind, de fapt cine stă în spatele acelei imagini de sticlă şi de cîte ori felul în care spune moderatoarea ştirea ne face să-i dăm sau nu importanţă, sau felul în care se îmbracă un atare personaj ne face să ne ducem a doua zi şi să ne cumpărăm haine la fel,aşa, ca să fim în trend, chiar dacă acestea contravin gusturilor noastre estetice. După părerea lui C.T.Popescu cel mai bun mod de manipulare este Revista presei , pentru că depinde şi de tonul cu care citeşte prezentatorul ştirea, dacă cumpărăm ziarul, sau nu.

Influenţa deformatoare a presei creşte şi din cauza faptului că "calitatea morală a emiţătorului de text, în presă, contează din ce în ce mai puţin". Astfel C.T.Popescu vorbeşte despre "jurnalistul abţibild" care se lipeşte de "maşina" celui care oferă mai mult. El, acest tip de jurnalist scrie doar ceea ce îi dicteză suma de bani pe care a primit-o şi nu ceea ce şi cum îi dictează codul profesional. Acum "vocea patriotului naţionale" este sufocată pentru că zgârâie urechea unora, care se cred nemuritori, iar poporul român, care "nu are fibră marală" se lasă manipulat de aceştia, mulţumindu-se cu "pâine şi circ", după cum afirma o minte strălucită din perioada interbelică, afirmaţie valabilă încă, întrucât nu s-au schimbat prea multe de atunci.

Cristian Tudor Popescu a avut amabilitatea de a ne recomanda nişte ziare care marită citite:

România liberă

Gândul

Evenimentul

Cotidianul