Friday, November 30, 2007

"Practici de Sântandrei" - tradiţie şi autenticitate la Iaşi

Elevii şi profesorii normalişti - într-o încercare de reînviere a unor practici şi obiceiuri ancestrale
În perioada 27-29 noiembrie s-a desfăşurat, în Galeriile de Artă ale Bibliotecii "Gh. Asachi", expoziţia Practici de Sântandrei organizată de Şcoala Normală "Vasile Lupu" în parteneriat cu Biblioteca "Gheorghe Asachi".
Evenimentul se află la cea de-a VII-a ediţie. Această ultimă ediţie(proiectul s-a desfăşurat pe o perioadă de şapte ani) a fost încheiată printr-un spectacol ce a avut loc ieri, 29 noiembrie, ora 17:00, la care au participat elevii de la Şcoala Normală "Vasile Lupu" coordonaţi de profesorii Maria Borş, Viorel Bârleanu şi Maria Agapi, alături de un grup de copii de la şcoala Funny English, dirijaţi de Dorina Iusca. Aceştia au impresionat publicul prin talentul lor, prin dragostea şi respectul faţă de tradiţie. Elevii au prezentat dansuri(Jocul Berbecilor de la Sipote, Jocul Caprelor de Soci), cântece dar şi colinde populare culese din locurile lor de baştină.
În cadrul proiectului au fost prezentate Expoziţia Etnografică "Practici de Sântandrei" şi o Expoziţie de icoane realizată de elevii de la Seminarul Teologic „Sfîntul Vasile cel Mare"(clasele de Patrimoniu Cultural, profesori Ioana Bolocan, Daniel Sofro).
Deşi se desfăşoară în fiecare an în ajunul sărbătorii de Sfântul Andrei, în spectacol au fost incluse şi colinde, obiceiuri de Crăciun şi Sfântul Vasile.
La eveniment au participat etnologul Marcel Lutic de la Complexul Muzeal "Moldova" şi doamna Maria Agapi, coordonatorul proiectului.

Thursday, September 27, 2007

Iaşul cultural - una dintre cele 7 minuni ale României


7 motive pentru care Iaşul merită să fie una dintre
cele 7 minuni ale României
1. Capitala Moldovei, oraş cu arhitectură deosebită(Palatul Culturii);
2. Arta teatrală îşi are începuturile la Iaşi(Teatrul National "Vasile Alecsandri");
3. Iaşul este unul din oraşele cu cele mai multe biserici şi mănăstiri din ţară, multe dintre ele fiind adevărate capodopere arhitectonice(Biserica "Trei Ierarhi");
4. Iaşul este pur şi simplu un oraş superb, unde orice loc respiră istorie(Râpa Galbenă);
5. Iaşul are străzi pe care te simţi aristocrat(Strada "Alexandru Lăpuşneanul");
6. Prin Iaşi s-a plimbat, a iubit şi a scris poezii Eminescu (Parcul Copou, Teiul lui Eminescu);
7. La Iaşi s-a inaugurat învăţământul universitar românesc(Universitatea "Alexandru-Ioan Cuza").

Thursday, May 24, 2007

Rolul perturbator/(in)formativ al Noilor Tehnici de Informare şi Comunicare

Oamenii au trăit tot timpul într-o veşnică căutare a propriei identităţi, într-o veşnică încercare de înţelegere a misterelor lumii, dar şi a celor ascunse în propria fiinţă. Descoperirea focului a fost binecuvântarea zeilor sau poate primul moment de manifestare a sa ca fiinţă raţională. De la acest moment oamenii s-au îndreptat mereu către tainele cunoaşterii. Până când, după mii de ani, inventarea calculatorului şi a inteligenţei artificiale - după multe alte descoperiri grandioase care, însă nu ne mai par la fel de spectaculoase pentru că fac parte din viaţa noastră de zi cu zi şi avem impresia că au existat dintotdeauna - a revoluţionat viaţa oamenilor de la sfârşitul secolului al XX-lea şi mai cu seamă pe cea a generaţiilor mileniului al III-lea, care s-au trezit într-o lume informatizată şi care, cu siguranţă nu şi-o mai pot imagina fără NOILE TEHNOLOGII DE INFORMARE ŞI COMUNICARE(NTIC).
Calculatorul, telefonia mobilă, Internetul sunt atuurile noii epoci. Ele reprezintă, într-adevăr, invenţii revoluţionare ale minţii umane pentru că au redus timpul şi distanţele şi au creat o altă dimensiune a vieţii noastre (după presupusa asemanare cu una pe care nu ştiu dacă o vom cunoaşte vreodată) - cea VIRTUALĂ.
Facilităţile pe care ni le oferă NTIC sunt de necontestat. Astăzi telefonul mobil, calculatorul, internetul ne sunt indispensabile: putem comunica cu persoane aflate la mii de kilometri distanţă; activitatea firmelor, a instituţiilor este facilitată de posilbilitatea introducerii tuturor informaţiilor în baze de date, prin World Wide Web(www) suntem legaţi - prin cablul cuplat la computerul personal - la o lume imensă a informaţiei şi a comunicării: orice carte, bază de date sau obiectiv turistic pot fi accesate în doar câteva secunde. Spaţiul virtual este lumea în care te poţi proiecta mintal, vizual şi doar ca iluzie - fizic oriunde îţi poţi imagina. Convorbiri cu prietenii dar şi cu mari personalităţi culturale, politice, sportive etc., cumpărături, pariuri, afaceri, jocuri, călătorii, studii toate le poţi face pe toate stând în faţa PC-ului acasă, sau oriunde în altă parte dacă ai un laptop. De asta sunt considerate noile tehnologii cele mai mari realizări ale minţii umane pentru că au învins spaţiul şi timpul creând o lume în care suntem toţi cu adevărat egali.
DAR, toate sunt bune şi frumoase până când ceea ce s-a gândit a fi un instrument care să ne uşureze viaţa nu devine un pericol pentru noi. Şi aici nu tehnologia e de vină, ci incapacitatea omului de a-şi controla activităţile. Momentul în care ne doare tot corpul, nu mai mâncăm, ne neglijăm familia, suntem absenţi din viaţa reală şi nu ne mai putem desprinde de calculator, atunci suntem dependenţi, iar dependenţa de calculator e o boală. O boală la fel de gravă ca alcoolismul, dependenţa de droguri, de jocuri de noroc, de pariuri etc. Cel mai grav este că tehnologia s-a întors împotriva noastră şi ne-am pierdut libertatea. Şi cel mai rău este că de ceastă boală sunt afectaţi din ce în ce mai mulţi tineri.
Până la urmă NTCI fac parte din viaţa noastră şi, pe zi ce trece, din identitatea noastră. Nu putem şi nu trebuie să renunţăm la nişte "minunăţii" la care alţii dinaintea noastră nici nu au îndrăznit să viseze. Trebuie doar să ne reamintim că nu invenţiile şi descoperirile sunt periculoase, ci felul în care noi le utilizam.

Thursday, May 03, 2007

Presa, o afacere din cuvinte




Este o dezbatere despre corupţie, şantaj şi manipulare în masse-media
Pe 26 aprilie a avut loc la Iaşi, la Ateneul Tătăraşi, o dezbatere organizată de Asociaţia Studenţilor Jurnalişti din Iaşi cu ocazia lansării acesteia. Au fost invitaţi profesionişti din presa românească - Mihai Tatulici(Realitatea TV), Sanda Nicola(reporterTVR) şi Liviu Iolu(Evenimentul Zilei) - la o discuţie despre presa românească şi ce înseamnă să fii jurnalist în România. S-a încercat de asemenea să se răspundă la întrebarea dacă presa este o afacere din cuvinte. La aceste întrebări răspunsurile invitaţilor au fost contradictorii, depinzând, probabil, de experienţa pe care o are fiecare dar şi de percepţia despre meseria pe care o practică. După părerea mea, dezbaterea nu s-a ridicat la nivelul de interes transmis prin publicitate pentru că dezbaterea despre corupţie şi manipulare s-a transformat într-o discuţie despre jurnalism pus intr-o aură foarte luminoasă: ca ar fi frumos şi bine, că poţi să te angajezi foarte uşor şi că ai avea tot ce-ţi doreşti dcă te faci jurnalist. Nu s-a discutat nicio problemă clară, stringentă din media românească, ba dimpotrivă, discuţia a semănat cu un soi de "pălăvrăgeală", după cum a spus chiar Mihai Tatulici "suntem un popor de palavragii". Ineficienţa dezbaterii a fost cauzată, poate, şi de cuminţenia viitorilor jurnalişti - studenţi ieşeni - care nu prea s+au întrecut în a pune întrebări, tema era destul de incitantă! Cel puţin organizarea dezbaterii s-a făcut la cel mai înalt nivel.
Plecând de la întrebarea "Cât costă un cuvânt în presa românească?" şi ajungând "Merită să faci jurnalism în România?" discuţia a trasat un profil foarte optimist pentru viitorii oameni de presă: în România merită să faci jurnalism, se plăteşte fabulos, ai o groază de televiziuni şi ziare la care să te angajezi unde chiar nimeni şi nimic nu te preseaza să scrii despre ceva care contravine principiilor tale...

Wednesday, April 25, 2007

Evenimente culturale la Iaşi - Jurnal de impresii

Harap-Alb, regia Emil Coşeriu

Get your own Slide Show!



Iaşi, 23 aprilie 2007
Acum m-am întors de la spectacolul de teatru Harap-Alb care s-a jucat la Sala Studio a Teatrului Naţional regizat de Dana şi Emil Coşeru. Spectacoluol a fost o adaptare după basmul lui Ion Creangă Povestea lui Harap-Alb. Am mers la spectacol cu ideea că va fi ceva neobişnuit, dar nu pot spune că aşteptările mi-au fost depăşite şi nici că nu mi-a plăcut. Piesa a fost jucată de un grup de studenţi de la Universitatea de Arte "George Enescu". Mi-a plăcut ideea de ajuca fără decor- regizorul a decurs la un decor viu, adică actorii erau în acelaşi timp şi personaje dar se transformau foarte repede în piese de mobilier, în copaci sau în "labirintul"-simbolizat de pădurea întunecoasă în care se rătăceşte fiul craiului. De asemenea, aceiaşi actori au interpretat mai multe roluri. Două elemente care, după părerea mea au făcut spectacolul au fost costumele- viu colorate şi avangardiste- şi coloana sonoră pe ritmuri de I've Got the Power sau Because I Got High. Spectacolul a semanat foarte mult cu un musical, au fost combinate dansul cu dialogul şi mimica. Fiul craiului, devenit Harap-Alb a fost conturat ca un adolescent"tămbălău" care, la şcoală nu este primit în nici un grup, nu face sport dar citeşte poezii. Mi-plăcut, însă cum a fost interpretat rolul Spânului. Să nu uit să menţionez că piesa a fost o comedie, s-a râs foarte mult. Nu mi-au desplăcut unele "faze" ieftine, după părerea mea, aceea în care Spânul îi cere lui Harap-Alb telefonul mobil sau când, închşi în casa de aramă Harap-Alb şi prietenii lui au început să cânte "Deschide uşa creştine". Un alt lucru pe care nu l-am înţeles şi care mi s-a părut de prisos a fost apariţia, în câteva rânduri, a unui "omuleţ" care-şi unduia coapsele şi care era cam dezbrăcat.
Per ansambu spectacolul a fost frumos şi m-a făcut să-mi doresc să merg mai des la teatru, Sala Studio îmi place în special: e parcă ai avea şi tu un rol.

Sunday, April 01, 2007

Cu şi despre scriitorii (ne)canonici


Chiriţa în voiaj, Barbu Lăutaru, Gură-Cască, om politic










Clevetici Ultrademagogul şi Paroponisitul




Acest proiect, lansat de prof. Elena Mănucă, este văzut ca o posibilă soluţie pentru depăşirea crizei lecturii pe care o traversează adolescentul de azi, prin abordarea scriitorilor canonici(cei care fac parte din programa şcolară) dintr-un alt punct de vedere şi descoperirea altor autori, operele cărora pot reprezenta o adevărată provocare pentru tinerii mereu în căutare de răspunsuri.
Cât de actual este Vasile Alecsandri-dramaturgul?
Vasile Alecsandri face parte şi el, "sărmanul" , din tagma scriitorilor canonici, adică a celora care trebuie studiaţi obligatoriu în programa şcolară şi în special, pentru draconicul bacalaureat. Am spus "sărmanul" pentru că sintagma aceasta de "scriitor canonic" este ca un stigmat în ochii elevilor care atunci când le vorbeşti despre programă şi bacalaureat o iau razna şi nu vor să mai audă nimic în legătură cu acestea două, mai ales, în timpul lor liber! Iar în contextul acestei crize a lecturii , textul dramatic, care, la drept vorbind, este şi pentru cititorii pasionaţi un gen nu foarte agreat, accentuează şi mai mult repulsia elevului faţă de canonici şi operele lor.
Lectura piesei "Chiriţa în Provinţie", cât şi a altora din Ciclul Chiriţelor, am facut-o dintr-o motivaţie strict exterioară - programa(şi profesoara de literatură română), dar nu pot spune că nu mi-a plăcut, ba chiar m-am amuzat copios la pasajele comice provocate de "savantele" cunoştinţe de limbă franceză şi cultură occidentală ale Chiriţei; partea mai puţin veselă a fost că, deşi franceza nu mai e "la modă", am descoperit în Chiriţa un personaj de mare actualitate prin felul în care o mai dăm şi noi astăzi în "furculision-uri" şi "lingurision-uri" englezeşti.
La şcoală, ni s-a pus de multe ori întrebarea: "Între carte şi spectacol/film, cum procedăm, citm mai întâi cartea şi apoi vedem spectacolul/filmul sau invers?" Or, nu cred că în cazul spectacolului de teatru se poate merge fără a fi citit opera. Cât despre întrebarea dacă spectacolul suscită relectura, cred că asta depinde foarte mult de cât intervine regizorul în text şi de perspectiva mesajului pe care îl transmite.
Citind dramaturgia lui Alecsandri în perspectiva vederii spectacolului "Chiriţa şi ceilalţi" am mers la teatru cu ideea "Hai să o vedem şi pe asta. Dar..cine nu poate juca Chiriţa?". Spectacolul, însă, nu numai că a întrecut orice aşteptare, ne-a făcut să-l privim pe Vasile Alecsandri din cu totul altă perspectivă, aceea a unui dramaturg ale cărui piese merită puse în scenă, creând personaje la fel de actuale ca în momentul conceperii lor - a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Cele şase personaje - Chiriţa, Gură-Cască om politic, Clevetici Ultrademagogul, Sandu 'Napoilă Ultraretrogradul şi Barbu Lăutaru - jucate cu o energie debordantă de venerabilul actorul Petrică Ciubotaru, au fost selectate de regizorul Ovidiu Lazăr anume pentru plierea lor pe tipologiile de astăzi.
Impactul pe care l-a avut spectacolul asupra publicului s-a datorat atât viziunii originale a regizorului, cât şi jocului electrizant al lui Petrică Ciubotaru. De efect a fost găselniţa regizorului Ovidiu Lazăr în rezolvarea unei probleme tehnice - trecerea de la un personaj la altul/o costumaţie la alta - problemă rezolvată cu ajutorul tehnologiei moderne prin proiectarea unui film făcut la Mirceşti, cu acelaşi Petrică Ciubotaru întruchipându-l pe Vasile Alecsandri. Atmosfera a fost creată şi de coloana sonoră foarte originală, reprezentată de adaptarea liniei melodice de la "Barbu Lăutaru" la fiecare personaj.
Spectacolul a ţinut cu adevărat publicul în priză până la sfârşit, însă noi, elevii Şcolii Normale am avut deosebita ocazie de a mai rămâne alături de Ovidiu Lazăr şi Petrică Ciubotaru la un dialog despre Vasile Alecsandri, teatru şi lectură. Discuţia a durat mai mult de două ore, pentru că dacă Muzeul Literaturii nu trebuia să se închidă, noi am fi putut să continuăm până dimineaţă, asta în cazul în care le adresam celor doi toate întrebările pe care le aveam în minte. De exemplu aş fi vrut să ştiu "Cum vede Ovidiu Lazăr teatrul peste douăzeci de ani, în condiţiile în care publicul este din ce în ce mai prins de noile tehnologii, refuzând actul de cultură autentic?" şi o a doua întrebare: "Cum vede el ca om de cultură promovarea teatrului şi educarea gustului estetic la adolescenţi, care reprezintă publicul de mâine? "
Aceste probleme ne interesează pe noi, adolescenţii care realizează necesitatea întoarcerii la cultură pentru a ne dezvolta la maxim abilităţile şi pentru a nu ne lăsa manipulaţi sau dominaţi de acest materialism al lumii în care trăim. Cultura este expresia frumosului şi a binellui din viaţa noastră şi pierderea acestei valori ne îngrijorează pentru că ne gândim la viitorul nostru. Regizorul şi actorul Constantin Florescu afirmă într-un interviu că "Televizorul şi mai nou Internetul sunt pe cale să ştranguleze spectacolul de teatru şi filmul de artă". Afirmaţia exprimă foarte bine realitatea pe care o trăim, dar eu cred că o dată ce istoria a ajuns în acest punct al evoluţiei noi nu trebuie să fim detractori ai noilor tehnologii, ci să avem mai degrabă grijă de cum folosim aceste nepreţuite atuuri ale secolului în care trăim, pentru că ele sunt cele mai bune mijloace de promovare a culturii, pe care astfel o putem face acccesibilă unui public mult mai larg decât cel care are posibilitatea de a merge constant la teatru, expoziţii sau film. Noi toţi ar trebui să facem eforturi pentru a depăşi această criză existenţială în care ne aflăm, doar nu poate nimeni nega că este supra saturat de atâta violenţă, materialism şi frustrare. Dacă nu vom lua atitudine ne vom transforma în nişte obiecte, care pot fi uşor înlocuite; reîntoarcerea la adevăratele valori trebuie să fie promovată în primul rând de către şcoală şi instituţiile de cultură explorând posibilităţile infinite pe care le oferă Internetul şi televiziunea.

Music video

Thursday, January 25, 2007

Criza lecturii în rândul adolescenţilor


Suntem într-o adevarată criză a lecturrii? Ar trebui să mai reflectăm. Mulţi (profesori, părinţi, cei de la CURS)susţin că noi, adolescenţii nu mai citim. Asta ar însemna că peste vreo cincizeci de ani ideea de "Românie culturală" va fi o utopie. Eu aş spune că cei care susţin acest lucru greşesc în mare măsură. Spun în mare măsură, pentru că, într-adevăr nu prea mai citim cărţi. Astfel studiile despre o criză a lecturii ar trebui să pornească anume de la accepţia cuvantului lectură. Mi se pare logic ca într-o societate în care tehnologiile informaţionale au atins cote de dezvoltare impresionante să se modifice şi accepţia cuvântului "lectură". Astfel, cartea a intrat într-un con de umbră,dar nu cartea ca concept, ci cartea propriu-zisă, obiectul fizic. Acum lectura nu mai presupune răsfoirea unei cărţi, noi astăzi butonăm în faţa calculatorului şi ne (in)formăm, deci citim. În literatură vorbim de conceptul "cititor virtual"-proiecţia mintală a cititorului ca persoană fizică, care ţine la propriu cartea în mână, acum însăşi cartea este virtualizată.
Nu susţin inutilitatea cărţii, pentru că m-aş contrazice eu însumi; răsfoirea unei cărţi are farmecele ei. Noi, adolescenţii, elevi fiind citim de cele mai multe ori dint-o motivaţie exterioară(invitaţi/impuşi de profesori, părinţi), important e că citim şi că de multe ori descoperim în lectură o adevărată plăcere. Dar cei mai mulţi din adolescenţi citesc foarte mult în timpul liber, în accepţia actualizată a cuvântului. Şi nu vorbesc despre "messengerişti" ci despre adevăraţii internauţi, care se identifică cu această minune a secolului al XXI-lea, se (in)formeză, evoluează.
Cât despre ce ne place să citim mai mult, voi da un citat de Constantin Noica "Nu e un miracol faptul că poţi învăţa ceva din romane? Le citeşti fără să vrei, aproape. Le citeşti pentru că e vorba de o dragoste, acolo; pentru că, deşi ai mai citit cărţi de dragoste, te interesează foarte mult dragostea asta; le citeşti aşa, fiindcă te fură ele, te chemă ele să-ţi spună povestea pe care o au pe suflet"
În concluzie, nu suntem într-o criză a lecturii, ci parcurgem o etapă firească a evoluţiei civilizaţiei umane. Cartea este, într-adevăr un izvor nesecat de cunoştinţe, dar ea nu mai este cum a fost, ci prinde culorile vremii în care trăim.